NORMANDIA a fost fondată în 1992. 

Este una dintre cele mai longevive societăți cu capital românesc, din domeniul serviciilor industriale.

În prezent, NORMANDIA deține în portofoliu peste 100 de clienți – întreprinderi industriale, în cele mai multe cazuri, lideri în domeniile lor de activitate: automotive, agroalimentar, logistică și robotică.   

Cu ocazia aniversării din acest an, celebrăm nu doar perenitatea firmei noastre, ci și trecerea acesteia în era noilor tehnologii bazate pe automatizare și robotizare. 

 

Adaptându-ne pieței în continuă evoluție și tendințelor din industria internațională, începând cu 2018 am intrat în domeniul roboticii.

În anul 2022 am demarat proiectul unui Laborator de cercetare în domeniul roboticii și automatizărilor.

 

Echipele NORMANDIA au continuat să acumuleze experiență industrială, în urma realizării de proiecte complexe, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. 

Efectivul NORMANDIA, ajuns în prezent la 120 de angajați, este în continuă creștere și diversificare din punct de vedere al competențelor și experienței. Tinerii ingineri și tehnicieni care ni se alătură într-o dinamică pozitivă, beneficiază de un cadru ambițios și competitiv, în care pregătirea profesională oferită în intern este completată permanent de formarea asigurată în cadrul diferitelor colaborări cu organizații partenere, cum ar fi, în special, cursurile urmate la Academia europeană de robotică Yaskawa.

Inginerii noștri, absolvenți ai cursurilor de master din cadrul Academiei, au devenit experți în instalarea, programarea, servisarea și mentenanța roboților industriali. Alături de automaticieni, aceștia răspund actualmente cu succes diverselor solicitări primite de NORMANDIA, pentru automatizarea proceselor de producție industrială.    

Companii industriale de prestigiu au încredere în echipa NORMANDIA și au ales să implementeze alături de noi, tehnologii avansate în procesele de producție. 

 

În prezent, economia românească necesită investiții semnificative pentru a se adapta noii etape de evoluție industrială. Pe lângă perfecționarea profesională a angajaților, companiile au nevoie de dezvoltarea unor linii și servicii automatizate, în care roboții joacă un rol tot mai important.

Până de curând, întreprinderile mici și mijlocii nu au prezentat un interes special pentru producătorii de roboți. Datorită progreselor tehnologice recente în domeniul roboticii, roboții au devenit mai accesibili, iar interesul IMM-urilor pentru integrarea lor a crescut.

 

Remarcăm o preocupare în creștere pentru transformarea pe termen lung în diverse sectoare industriale. Utilizarea roboților se extinde dincolo de producția tradițională din laboratoare și unități de producție. Apar nu doar noi sectoare ale economiei și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) care recurg la automatizare, ci și noi segmente de clienți din domeniul medicinei, bunurilor de larg consum, al logisticii etc.

 

 

 

 

DIRECȚII PRINCIPALE ÎN ACTIVITATEA NORMANDIA

Dezvoltarea activităților de robotizare și automatizare  a proceselor industriale

Soluțiile de robotizare industriale oferite de NORMANDIA au o serie de beneficii precum:

  • Paletă completă de sarcini (payload), dimensiuni și tipuri de roboți industriali și colaborativi;
  • Soluții dedicate pentru toate tipurile de aplicații;
  • Sisteme robotizate compacte;
  • Sisteme integrate vision;
  • Controllere de ultimă generație compatibile cu întreaga gamă de roboți industriali Yaskawa;
  • Tehnologii inovatoare (Functional Safety Unit, Torque Sensor, Force Limiting Function, Power Limit Function, Push Back Function);
  • Sincronizare rapidă cu axele externe;
  • Piese de schimb

și alte beneficii pe care le puteți afla direct de la echipa noastră.

 

În contextul celei de-a Patra Revoluții Industriale, NORMANDIA vine în întâmpinarea partenerilor săi care doresc să mențină o producție industrială competitivă și de asemenea, să se dezvolte pentru a ține pasul cu progresul tehnologic și cu constrângerile determinate de schimbările climatice (reducerea emisiilor de CO2, reducerea consumului de energie și de combustibili fosili etc.).

 

Pregătire pentru noile tehnologii și inovații prin intermediul Laboratorului de robotică

Laboratorul nostru este destinat dezvoltării de competente aplicative pentru viitorii specialiști și studenți, în utilizarea roboților industriali.  Punem accent pe însușirea principiilor de bază constructive, funcționale și de programare ale roboților industriali, precum și pe aplicabilitatea lor în procesele de producție.

Laboratorul de robotică NORMANDIA se află în incinta sediului NORMANDIA din Brașov și a fost înființat în scopul menționat mai sus și în vederea orientării spre inovație a tinerilor ingineri și studenți.

Astfel, laboratorul extinde activitatea și gama de servicii NORMANDIA și ne antrenează, în același timp, spre proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul roboticii. Laboratorul devine funcțional începând cu luna noiembrie 2022.

 

PACHETUL INTEGRAL DE SERVICII oferit de NORMANDIA:

 

ANALIZĂ ȘI CONSULTANȚĂ ÎN ÎMBUNĂTĂȚIREA PROCESELOR

  • scăderea ratei de rebut / micșorarea timpilor de ciclu / îmbunătățirea trasabilității procesului;

 

STUDIU DE FIABILITATE ȘI CONCEPT 

  • colectarea datelor de intrare: timp de ciclu al mașinii, mediu de lucru, tip de produs, constrângeri;
  • definirea operațiunilor care urmează să fie efectuate și definirea pașilor procesului; 
  • propunerea unui concept;

 

PROIECTAREA PROCESULUI

  • stabilirea pașilor tehnologici;
  • proiectarea mecanică 2D și 3D a procesului;
  • simularea cinematică într-un mediu virtual;

 

PROPUNEREA SOLUȚIEI TEHNICE  ȘI PROIECȚIA BUGETARĂ

  • în urma proceselor prezentate mai sus, se va construi o primă soluție;
  • estimarea bugetului si oferta financiara;

 

FABRICAȚIA SOLUȚIEI ȘI TESTAREA ACESTEIA ÎN ETAPA DE F.A.T. (Factory Acceptance Test

 

INSTALARE / PUNERE ÎN FUNCȚIUNE (S.A.T. Site Acceptance Test)

  • în aceasta etapă, echipamentele montate vor fi puse în funcțiune; 
  • documentația completă și certificările necesare;

 

MENTENANȚĂ PREVENTIVĂ ȘI CORECTIVA 

  • verificări și intervenții periodice care asigură buna funcționare a sistemelor automatizate

 

DEPANARE ȘI SERVICE, PIESE DE SCHIMB

  • suportul tehnic și serviciu de intervenții 
  • diagnoză, fișa de service, demontare/montare, gresare, testare, calibrare etc.
  • furnizare piese de schimb.

 

NORMANDIA pune în continuare accent pe dezvoltarea personalității profesionale a angajaților săi.

Avem încredere în viitorul nostru, indiferent de momentele dificile prin care societatea trece uneori. Omul si umanismul rămân valori fundamentale în centrul organizației noastre.

 

NORMANDIA vă mulțumește și vă urează La mulți ani!